Răspunsuri despre ţări / pagina 5

Eu am învăţat engleza şi italiana în şcoala generală (italiana în liceu). Iar apoi franceza, spaniola şi portugheza de unul singur, cu nişte cărţi gen "Învăţaţi limba ... fără profesor", pentru a mă putea înţelege cu prietenii de pe feisbuc. Cu rusa şi germana mi-e ceva mai greu...

Eu cred că Mircea Cărtărescu este unul dintre autorii români premiaţi şi traduşi atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Eu, personal cred că sistemul educaţional din România ar trebui restructurat. Nu am o idee foarte clară despre cum ar trebui să fie tot sistemul, dar cu siguranţă, trebuiesc adoptate 3 tipuri de activităţi: [Tot textul...]

Domnii din industria muzicală... nu sunt domni... sunt doar bărbaţi... şi gândesc cu ochii... la buzunare pline de bani... În industria muzicală românească există prea puţini specialişti de o înaltă formaţie muzicală şi intelectuală...

Medicina, de exemplu nu îşi are originea în Grecia antică. [Tot textul...]

Până la mişcările de emancipare, femeile aveau două profesii la care puteau aspira: servitoare, cele din clasele de jos şi profesoare, cele din mica burghezie. Drepturile erau puţine, exceptând cele care îi sunt acordate de către tată său soţ. Femeile măritate trebuiau să fie supuse faţă de soţii lor şi se aştepta din partea lor să fie virtuoase, modeste, agreabile, blânde şi, dacă nu au ceva plăcut de zis, tăcute. Societatea descuraja educarea fetelor, considerând-o periculoasă pentru sufletul lor slab. La sfârşitul secolului XVIII au apărut primele mişcări feministe care cereau drepturi egale între femei şi bărbaţi. La momentul respectiv, principalele revendicări erau dreptul la vot şi la educaţie, doar câteva militând pentru drepturile juridice şi economice. [Tot textul...]

Unirea Principatelor Române, sau Mica Unire, s-a înfăptuit la 24 ianuarie 1859 sub acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza.

În pravila bisericească ortodoxă se spune că “superstiţia este o credinţă de prisos (falsă), prin care Dumnezeu este defăimat. Superstiţiile sunt moştenite de la strămoşii păgâni şi s-au păstrat în popor de cei neştiutori. Cine crede în ele săvârşeşte un păcat, căci prin ele se falsifică adevărul dumnezeiesc şi se canonisesc ca şi vrăjitoria”. Preoţii ortodocşi au atras atenţia, în nenumărate rânduri, că este interzisă credinţa în superstiţii. Şi totuşi, aproape că nu există român care să nu aibă cel puţin o superstiţie, indiferent cât de credincios ar fi. Acest lucru este, până la urmă, un paradox. Când „frica de Dumnezeu” se transformă în „frică de superstiţii”, acestea ajung să fie ridicate la rang de religie. [Tot textul...]

Bucureşti.

Părerea mea este că toţi vrem să fim mai presus decât alţii.