Ce rol a avut mişcarea feministă în societate?

Până la mişcările de emancipare, femeile aveau două profesii la care puteau aspira: servitoare, cele din clasele de jos şi profesoare, cele din mica burghezie. Drepturile erau puţine, exceptând cele care îi sunt acordate de către tată său soţ. Femeile măritate trebuiau să fie supuse faţă de soţii lor şi se aştepta din partea lor să fie virtuoase, modeste, agreabile, blânde şi, dacă nu au ceva plăcut de zis, tăcute. Societatea descuraja educarea fetelor, considerând-o periculoasă pentru sufletul lor slab. La sfârşitul secolului XVIII au apărut primele mişcări feministe care cereau drepturi egale între femei şi bărbaţi. La momentul respectiv, principalele revendicări erau dreptul la vot şi la educaţie, doar câteva militând pentru drepturile juridice şi economice.

Cea mai cunoscută mişcare a fost cea a sufragetelor, curent ce a luat naştere în Anglia secolului XIX. Guvernul a hotărât în 1918 să le ofere drept de muncă în mai multe profesii şi să acorde drept de vot femeilor care au împlinit vârsta de 30 de ani şi care deţineau o casă. SUA şi alte câteva ţări au urmat exemplul Marii Britanii. Acesta a fost momentul în care primul val feminist a luat sfârşit.

După al doilea război mondial, a apărut o mişcare feministă globală care milita pentru egalitatea între sexe şi tot ce derivă din aceasta: drepturi juridice, dreptul la integritate fizică (autonomia de a dispune de corpul său - inclusiv în ceea ce priveşte contracepţia, sarcina), protecţie împotriva violenţei domestice, accesul pe piaţa locurilor de muncă şi la plata egală, lupta împotriva oricărei forme de discriminare şi hărţuire socială sau sexuală. Celel mai mari proteste au pornit din America de Nord, de la mişcarea Women's Lib, care s-a extins apoi în principalele ţări europene. Cartea emblemă a acelei perioade a devenit "The Feminine Mystique". Autoarea, Betty Friedan, acuza sistemul din Statele Unite că promovează stereotipul femeii care se poate împlinii doar prin familie. Astfel, fetele "se aruncau" în mariaje timpurii înainte de a-şi definitiva studiile, majoritatea (89% dintre ele, conform cercetărilor efectuate chiar de către Friedan) ajungând să regrete alegerea făcută.

Unul dintre cele mai mari procese ale vremii în Statele Unite ale Americii a fost Roe vs. Wide. Jane Roe era pseudonimul unei tinere care, rămasă însărcinată în urma unui viol, cerea legalizarea avortului. Curtea Supremă a Statelor Unite i-a dat câştig de cauză şi a legalizat avortul (la vremea respectivă al fătului de până în şapte luni). În 2005, Jane Roe, a cerut anularea decretul din 1973 în speranţa că avortul va deveni din nou ilegal. Ea şi-a argumentat schimbarea de poziţie prin faptul că nu a realizat la vremea respectivă toate implicaţiile demersului sau, dorind să ofere o oportunitate femeilor disperate, nu să creeze din avort o formă de contracepţie. Cererea i-a fost respinsă de către instanţă.

Cel de-al treilea val al mişcării feministe s-a format la începutul anilor '90, adresându-se femeilor, dar şi homosexualilor şi transsexualilor. Unul dintre curente neagă modul actual de împărţire a societăţilor, în funcţie de cele două sexe, considerând că în contextul în care dacă recunoaştem şi respectăm minorităţile sexuale, împărţirea binară nu-şi mai are rostul.

O altă cauză adoptată de către feministele celui de-al treilea val este situaţia femeilor din lumea a treia şi din ţările musulmane fundamentaliste. Totuşi, majoritatea feministelor care au adoptată această "cauză" sunt femei albe, occidentale, aparţinând claselor medii şi superioare iar lupta lor se desfăşoară în mare parte la nivel mediatic, de multe ori privind strict prin prisma propriei culturi, fără a face o încercare reală de a înţelege problemele din zonă. Un alt curent este ecofeminismul ce încerca să analizeze legăturile dintre între discriminarea femeii şi degradarea mediului şi explorează interacţiunea dintre sexism, dominaţia asupra naturii, rasism şi alte caracteristici ale inegalităţii sociale.

Nu cred că ar trebui redusă întreagă mişcare feministă, cu bune şi rele, la acest ultim val, pe care personal nu consider că reflectă spiritul epocal al emancipării. Feminismul din primele etape este cel care a ajutat la modelarea unei societăţi mai echilibrate. Putem vedea părţile proaste: număr crescut de divorţuri, avortul folosit pe post de pilulă contraceptivă, familii în care soţii se văd câteva minute pe zi dar lucrează fiecare câte 12-14 ore. Şi putem vedea părţile bune: fetele noastre au dreptul la educaţie, femeile care chiar au nevoie pot lucra pentru a-şi hrăni copiii, o mamă maltratată îşi poate lua copiii abuzaţi de lângă tată. Nu există "feminismul a făcut bine" sau "feminismul a făcut rău". Există "feminismul a adus o schimbare" şi fiecare este liber să se folosească de aceste schimbări în funcţie de propria conştiinţă, educaţie şi situaţie.