Este adevărat că persoanelor care cred în superstiţii, chiar li se întâmplă lucrurile respective?

În pravila bisericească ortodoxă se spune că “superstiţia este o credinţă de prisos (falsă), prin care Dumnezeu este defăimat. Superstiţiile sunt moştenite de la strămoşii păgâni şi s-au păstrat în popor de cei neştiutori. Cine crede în ele săvârşeşte un păcat, căci prin ele se falsifică adevărul dumnezeiesc şi se canonisesc ca şi vrăjitoria”. Preoţii ortodocşi au atras atenţia, în nenumărate rânduri, că este interzisă credinţa în superstiţii. Şi totuşi, aproape că nu există român care să nu aibă cel puţin o superstiţie, indiferent cât de credincios ar fi. Acest lucru este, până la urmă, un paradox. Când „frica de Dumnezeu” se transformă în „frică de superstiţii”, acestea ajung să fie ridicate la rang de religie.

Care este efectul superstiţiilor asupra vieţii noastre duhovniceşti?
Odată ce creştinul neglijează rugăciunea şi-şi îndreaptă atenţia spre superstiţii el îşi atrage mânia lui Dumnezeu pe capul lui şi pierde binecuvântarea lui Dumnezeu pentru care Biserica se roagă zilnic. În primul rând apare stresul, îşi face simţită prezenţa o nelinişte tulburătoare, se răceşte inima, slăbeşte credinţa, creşte mânia, intervine obsesia la fiecare semn sau întâmplare „stranie”. Omul stăpânit de credinţa în superstiţii nu mai poate trăi liniştit şi cu nădejde în Dumnezeu, ci permanent este îngrijorat de cele ce au să se întâmple, se teme de orice şi devine nesigur pe sine în orice situaţie.

Iată aşadar că, credinţa în superstiţii nu poate să ne aducă nimic bun, pentru că Însuşi Hristos spune în mai multe locuri din Sfânta Evanghelie: „fie vouă după credinţa voastră”, sau „fie ţie după credinţa ta”. Iar dacă noi nu voim să credem în Dumnezeu ci alegem credinţa în superstiţii, Dumnezeu se retrage din viaţa noastră şi totul se întâmplă după cum am ales să credem, după credinţa noastră, adică după tonul dat de superstiţiile în care credem.