Dacă fiecare dintre noi are un destin deja stabilit, atunci care mai e rostul vieţii noastre?

Sensul Vieţii=Măiestria sau cum putem ajuta mai bine. Destinul e unul şi acelaşi pentru fiecare, direcţia e una.

Nu ştiu dacă există un destin prestabilit, şi cine să-l stabilească?

Din ce se spune în anumite literaturi, oamenii văd destinul înainte de reîncarnare. Dar asta vine din culturi ce cred în destin implacabil.

Eu consider că atât cât suntem în viaţă, ne putem modifica anumite date ce vin din urmă, din acţiuni anterioare. Suntem proprii stăpâni ai destinului cât timp suntem în acţiune.

Când stăm, nu. Vin din urmă efectele acţiunilor din trecut.

Destinul=destinaţie.

Întrebarea dacă avem un destin deja stabilit i-a preocupat demult pe oameni. În primele secole ale creştinismului Tatian (160 d.H), Irineu (130-200) şi Tertullian (160-220) au susţinut doctrina liberului albitru. Origene (185-254) a fost adeptul predestinaţiei necondiţionate. Teza a fost dezvoltată de Augustin (354-430). În secolul al XVI-lea Zwingli, Luther şi mai ales Calvin au acceptat şi dezvoltat învăţătura. În secolul al XVII deosebim două curente opuse în problema predestinaţiei: supralapsarian şi infralapsarian (teologii Arminiu şi Gomarus). Karl Barh (1886-1968) a corectat total învăţătura calvinică despre predestinaţie, limitând-o aproape numai la predestinarea lui Hristos ca Mântuitor.

Nu predestinaţia, ci alegerea ar fi termenul cel mai potrivit deoarece din el răsună Evanghelia, nu condamnarea.

O predestinaţie egală cu fatalismul este incompatibilă cu Revelaţia, cu Isus Hristos, Cel venit între noi, căci astfel El ar găsit pe pământ o situaţie gata încheiată şi ireversibilă. În acest caz El ar fi venit cel mult la unii, dar la alţii nicidecum.

Dumnezeu din veşnicii a hotărât că-I va mântui pe cei care vor rămâne în credinţă, dar îi va lepăda pe cei care s-au opus harului Său. Predestinaţia nu este altceva decât preştiinţa Lui, iar harul se acordă în funcţie de atitudinea omului.

Isus Hristos a murit pentru toţi şi pentru fiecare om, deci a obţinut pentru ei toţi mântuirea şi iertarea păcatelor, dar va fi oferită doar celor credincioşi.

Omul păcătos, prin el însuşi, niciodată nu poate gândi, voi şi face ceea ce este cu adevărat bun, de aceea trebuie să se nască din nou prin Duhul Sfânt, să se înnoiască în intelect, înclinaţii, voinţă spre a fi capabil să gândească, să înţeleagă, să vrea şi să facă ceea ce este cu adevărat bun - acesta este rostul vieţii!

Nimeni nu e predestinat să fie în Hristos, aceasta depinde de alegerea şi decizia fiecăruia în dreptul său.

Mântuirea va fi partea acelora care acceptă harul salvator divin.

Avem un destin prestabilit? S-ar putea. Atunci care să mai fie scopul nostru? Păi evident să ne îndeplinim "misiunea" pe acest pământ. Nimic nu este întâmplător, şi chiar dacă destinul nostru nu e acela de a fi împărat peste împăraţi, s-ar putea să jucăm un rol important în viaţa altora. O întâlnire cu noi i-ar putea schimba cuiva viaţa (de acea e bine să fim buni, deşi nu se poate întotdeauna, avem trebuinţă şi de oameni buni, dar şi de oameni răi, - depăşind greutăţi şi obstacole devenim mai puternici). Totuşi, cred că avem şi noi un rol în croirea destinului nostru, căci tot ce facem, felul în care acţionăm în anumite situaţii, principiile pe care ni le impunem, ne conturează pe noi ca persoană şi astfel şi drumul nostru prin viaţă. Voinţa e cea care ne ghidează, un om ce îşi doreşte ceva, dar se şi zbate să îşi atingă obiectivul, are toate şansele să reuşească, şi deci să fie mulţumit (trebuie totuşi să avem grijă, ca în drumul spre reuşită să nu deranjăm sau să călcăm în picioare alte persoane -pentru KARMA-).

Ca să împlinim destinul.

Rostul în această lume e de căutat, fiecare a venit cu un scop şi are de făcut părticica lui.

Exemplu să învăţăm ce este IUBIREA NECONDIŢIONATĂ!

Avem de învăţat şi practicat toate virtuţile, aici fiecare îşi face analiza cum stă cu fiecare dintre virtuţi, şi e nevoie uneori de o viaţă pentru o virtute.

Răbdarea este un alt exemplu în toate segmentele vieţii cu noi înşine, cu familia de origine, actuală, rude, vecini, colegi, etc.

O primăvară conştientă!

Destinele noastre nu sunt stabilite fără voinţa noastră. Noi dăm sens vieţilor noastre, pentru că vieţile noastre nu au avut niciun sens înainte ca noi să îi dăm unul...