De ce în creştinism se spune că fiecare dintre noi va suferi pentru păcatele părinţilor noştri?

Avem moşteniri de pe linia lui Adam, “moşteniri pământeşti”: binecuvântări şi blesteme, şi moşteniri de pe linia lui Isus (al doilea Adam), “moşteniri cereşti”: binecuvântări.

De la Adam am moştenit generaţional, datorită NEASCULTĂRII lui, moartea şi un fel deşert de vieţuire precum şi celelalte, bune şi rele, făcute de cei din neamul nostru.

De la Isus (al doilea Adam) am moştenit generaţional, datorită ASCULTĂRII Lui, viaţa veşnică şi neprihănirea.

Moştenim lucruri bune: moştenim pe părinţii noştri, averile agonisite de generaţii, educaţia pe care ne-o acordă, ba chiar şi credinţa lor după cum spune Scriptura în cazul lui Timotei, ( în 2 Timotei 1:5).

Deşi avem responsabilitatea a ceea ce credem noi, beneficiem chiar şi de moştenirea îndurării Lui Dumnezeu “pânã la al miilea neam” pentru cei ce iubesc pe Domnul şi pãzesc poruncile Lui (Exod 20:6)

Moştenim însă şi cele rele: pedepsirea nelegiuirii părinţilor în copii pânã la al treilea şi la al patrulea neam, al celor ce păcătuiesc prin idolatrie (în cele 10 porunci veşnice, Exod 20:5) sau problema apartenenţei reale, desăvârşite, în adunarea Domnului, a celui născut din curvie (sau al celor din genealogia lui), până la a zecea generaţie. Toate acestea sunt de fapt în acelaşi timp atât principii spirituale cât şi avertismente cu privire la efectul anumitor păcate.

Astfel ni se spune în Deuteronom 23:2 “Cel nãscut din curvie sã nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam al lui sã nu intre în adunarea Domnului. ”

Iar în Exod 20:5-6 “Sã nu te închini înaintea lor [a altor dumnezei] şi sã nu le slujeşti; cãci Eu, Domnul, Dumnezeul tãu, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea pãrinţilor în copii pânã la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mã urãsc, şi Mã îndur pânã la al miilea neam de cei ce Mã iubesc şi pãzesc poruncile Mele. ”

Vestea cea bună este că putem fi restauraţi, prin pocăinţă, ca să scăpăm de moştenirile generaţionale cele rele, prin lucrarea Domnului Isus Hristos. Astfel putem aplica rugăciunile de pocăinţă, în numele familiei şi a neamului, a lui Neemia, “eu şi casa tatălui meu am păcătuit”(Neem.1:6), sau din Daniel 9:20 “... mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu” sau Ieremia 14:20 „Doamne, ne recunoaştem răutatea noastră, şi nelegiuirea părinţilor noştri; căci am păcătuit împotriva Ta. "

În Noul Testament vedem problema generaţională a efectului necredinţei în Marcu 9:14-29: un copil demonizat, adus de un tată necredincios, ce făcea parte dintr-un neam necredincios. Abia după ce tatăl se pocăieşte, rostind cu lacrimi: “Cred Doamne, ajută necredinţei mele! ” Domnul Isus îl poate elibera pe copil! Lucru pe care ucenicii nu ştiuseră şi nu putuseră să îl facă.

De asemenea întrebarea ucenicilor din Ioan 9:2 „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? ” chiar dacă în acel caz nu era aşa, întrebarea rămâne legitimă, prin faptul că nu a fost contestată de Domnul, şi astfel atestă posibilitatea existenţei unei cauze generaţionale a bolii, datorate păcatelor predecesorilor.

Noi ne putem debarasa de moştenirea rea primită, prin recunoaşterea păcatelor predecesorilor noştri, în mod specific, cerând iertare, în numele familiei din care facem parte, pentru păcatele ce s-au săvârşit.

Această cerere de iertare îl restaurează doar pe cel care s-a pocăit, şi pe urmaşii lui minori. Nu cred că cineva se poate pocăi în numele strămoşilor, cu efect asupra acelor predecesori!

Pentru că asta facem!