Informaţii despre panificaţie

Pentru ornamentat, când pâinea s-a ridicat şi s-a întărit coaja, se scoate şi se poate ornamenta cu flori făcute din cocă păstrată acoperită, la cald, care se mai frământă puţin...apoi se întinde şi se fac flori din ea şi tije şi frunze care se aplică pe pâinea umezită cu apă caldă. Apoi se dă iar la cuptor. Doar florile se voi unge cu puţin ulei sau gâlbenuş.

Un secret când se face pâine este zerul! Conţine lactobacilul care afânează şi creşte. Cu lactobacilul este o problemă. El acţionează oricum. Se poate procura şi din farmacii şi se pune o pastilă, o caşetă la 500 gr. făină direct de la început, înaine de a o cerne. Totuşi, efectul cel mai spectaculos cu lactobacilul se obţine dacă, înainte de creşterea la cald, ai o camera în care poţi face 10 grade C. Şi să laşi acolo la crescut vreo 10 - 15 min. Acoperit. pe urmă se dă la cald. Se obţine o pâine pufoasă, elastică. (Pentru lactobacil se poate folosi Linex de la farmacie sau trei sferturi zer de capră şi un sfert apă. Zerul, eu, în Bucureşti, îl procur de la Firma Caprina care livrează la domiciliu.)

Printre secrete mele pentru a face pâine se numără faptul că frământatul iniţial se face pe un aluat mai moale şi se frământă cu linguroiul de lemn, cu mişcări energice, ridicând aluatul cu lingura ca să facă băşici, intră aer şi se afânează. Apoi se mai adaugă făină şi se începe frâmântatul cu mâna. Întâi se ia aluatul pe mâini (sau pe braţe chiar, dacă e mai mult) şi se răsuceşte învârtindu-l. Apoi se lasă jos, se mai adaugă făină şi se frământă împăturit de la margini spre centru. Eventual cu puţin unt cald sau ulei dacă e post.

Făcutul de pâine este aproape un act liturgic! Bunicile mele, firi iuţi amândouă, făceau pâine doar cu soare. Nu frământau şi nu dospeau pâine cu nor afară. Totuşi eu am încercat şi pe soare şi pe nor, pe nemâncate, este adevărat, cu fum de tămâie pe fiecare ustensilă şi pe mâini. Şi mai ales cu nelipsitul Tatăl nostru!

Shaorma la lipie, cea înfăşurată pe care o ştim cu toţii, a fost inventată de fapt în Germania, prin anii ’50, de către un turc emigrat acolo, dându-şi seama că dacă pune totul în lipie (sau pâine), le este mai uşor clienţilor să ducă mâncarea acasă. Mulţi dintre clienţii săi veneau după o noapte de beţie şi shaorma în lipie îi împiedica să o dea pe jos.