Răspunsuri despre logică / pagina 3

Un singur lucru este sigur pe lumea aceasta. Schimbarea.

Dumnezeu a creat un singur om, pe Adam. Eva a apărut prin clonare, mai târziu, cu scopul de a-l vindeca pe Adam de depresia singurătăţii. Evident şi logic că el ştia de existenţa mărului şi de asemenea de interdicţia consumării lui. Eva, imperfectă, ca orice clonă, a încălcat legea. Adam, tolomac, ca orice original, a făcut la fel. Şi când te gândeşti că mai avea o mulţime de coaste, iar Dumnezeu cu siguranţă nu pierduse abilitatea clonării.

Toate trec.

Ce nu se schimbă niciodată în univers este însăşi schimbarea, planete vor muri, alte planete se vor naşte, rasa noastră umană îşi va întâlni sfârşitul, altă rasă va evolua şi va domina Pământul şi poate universul, fiecare noţiune, fiecare idee este infinită tocmai datorită acestui fenomen al schimbării, noţiuni noi se nasc odată cu evoluţia vieţii omului, noţiuni vechi strălucesc şi îşi dovedesc importanţa în fiecare aspect, ce poate nu se schimbă niciodată este foamea omului pentru cunoştiinţe şi deci paradoxuri, dar şi omul se va schimba!

Jung spunea: “La bază, psihicul e lume”. Conexiunea cu lumea, prin psihismul abisal, inconştientul colectiv, este existentă şi, în linii mari, funcţională tocmai pentru că omenirea a elaborat acest limbaj inconştient. Omenirea a investit în căutarea de sens. În spatele limbajului de zi cu zi – de-a lungul timpului, de la primele articulări cu sens ale omenirii, s-a ascuns această magie: evoc obiectul ca şi cum ar fi prezent! Acesta este numită de logicieni putinţa de a referi. Şi de aici pasul magic al constatării că unele obiecte trebuie să existe tocmai pentru că putem referi la ele. [Tot textul...]

Demnitatea este o valoare care ţine de domeniul eticii; este un drept al fiinţei umane şi este un concept cu deschidere normativă. Logica demnităţii instituie astăzi declaraţii constituţionale: “Toţi oamenii se nasc liberi şi egali în drepturi” (Fapt infirmat adesea de practica socială.) Ca drept al fiinţei, demnitata presupune dreptul la respectectarea drepturilor! Ca valoare etică – demnitatea priveşte calitatea reacţiilor, comportamentului unei personane: cinstea, valoarea morală, meritele precum şi gradul de preţuire, prestigiu, (inclusiv rangul atins). [Tot textul...]

Criterii de definire a realităţii [Tot textul...]

O minte sănătoasă acceptă paradoxurile; sunt şi muritor dar şi nemuritor... (Ce s-ar întâmpla dacă am conştientiza moment de moment că suntem muritori?!...Trăim însă având această apărare, cel puţin aşa susţine psihanaliza)... (Avem un trup muritor, dar şi un suflet!) Sunt şi deştept, dar şi prost (uneori). Dacă am îmbătrânit, asta nu înseamnă că am uitat să mă joc, sau că nu pot avea un suflet tânăr. Sunt şi puternic, dar şi slab... sunt curajos, dar şi laş... şi alte lucruri pe care le putem afla prin conştientizarea a ceea ce psihologii numesc umbra.

În logică Dumnezeu este considerat un concept vag. Dumnezeu este considerat a fi ceva în raport cu care altceva mai mare (în toate sensurile) nu poate fi conceput! Suntem -oarecum- obişnuiţi cu ce se consideră (cultural) că ar compune atributele lui Dumnezeu. Referitor la întrebare nu pot decât să constat că atributul autosuficienţei nu intră printre atributele lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu care e... Omniscient, Atotputernic, etc... s-ar fi considerat, sau s-ar fi văzut (ar fi văzut a fi Adevărul) a fi autosuficient, n-ar fi făcut nici lumea şi nici creaturile ei. Acest aspect, existenţa creaturilor, intră la atributul de a fi Creator! Iar energiile care stau la baza lumii, dar nu sunt din lume, se numesc energii necreate, inerente creatorului (cum ar fi Sfântul Duh sau Domnul de Viaţă Făcătorul!). Eu sunt... cel ce sunt! (Şi nimic înafara Mea nu există... Încerc eu să înţeleg, eu creatura.) Nimicul - cum spunea şi Kant în Critica raţiunii pure - este un non-sens, o imposibilitate logică. Fiind o imposibilitate, ceea ce este... a fost este şi va fi, este aici, va... fi şi dincolo de sine. Existentul este un atribut - bază. Astfel că extensia dincolo de sine duce de la fiinţă la fiind, la fiinţare, la Big-bang! Nimicul... fiind o imposibilitate. Nu vorbim aici de probabilităţi, de vid sau altele, vorbim de... nimic. Motivul... motivul o fi fost anti-entropic! Pare universal că evoluţia merge de la... neviu la viu? Dacă Dumnezeu înseamnă câmpul conştiinţei universale... după chipul şi asemănarea înseamnă fiinţe conştiente de sine şi de lume!

Pentru mine Dumnezeu înseamnă: Lumină, Credinţă, Adevăr, Libertate, Speranţă şi mai ales Iubire. El este Creatorul Universului şi a legilor ce-l guvernează. Este adevărat că Universul este paradoxal... Spaţiul se modifică continuu... Timpul are un Început şi variază ca viteza pe curbura Spaţiului... Cunoaşterea devine din ce în ce mai mică pe măsură ce evoluţia ei dă noi dimensiuni, mai mari, necunoscutului... şi omul se schimbă...!!! Cum se schimbă??? Greu de spus!!! Iar dacă Dumnezeu n-ar exista, am deveni o ipoteza a hazardului... am fi nimeni şi nimic sau un punct de plecare pentru un alt Univers...