De ce ne-a creat Dumnezeu?

Ca să trăieşti! Şi pentru voia lui, că ne iubeşte.

Recunoaşterea suveranităţii şi sfinţeniei depline ale lui Dumnezeu ne lasă uimiţi de faptul că l-a făcut pe om şi „l-a încununat cu slavă şi cu cinste” (Psalmul 8:5) şi că binevoieşte să ne numească „prieteni” (Ioan 15:14-15). De ce ne-a creat Dumnezeu? Dumnezeu ne-a creat pentru pentru bucuria Sa şi că noi, creaţia Lui, să avem bucuria de a-L cunoaşte pe El.

Scopul iniţial al lui Dumnezeu nu a fost atins încă datorită faptului că omul a ales să trăiască independent de Dumnezeu, neascultând de El, consecinţa acesteia fiind suferinţa şi truda, iar în final moartea; omul a fost făcut perfect, având voinţa liberă de a alege propriul viitor, punându-i-se în faţă binele şi răul, viaţa şi moartea, înşelat de cel rău, omul a ales greşit; pentru a ne schimba destinul a venit o speranţă de salvare prin Isus Cristos. Moartea nu este destinul nostru, ci viaţa veşnică.

La această întrebare nu ştie nimeni răspunsul, dar de mii de ani se dă cu părerea.

Urmând un raţionament logic, de vreme ce oricâte averi sau cunoştinţe ai acumula, tot la moarte ajungi, atunci motivul nu poate consta în a trăi mai bine sau în a fi mai inteligent. Bunăstarea şi inteligenţa pot fi doar instrumente pentru un scop mai înalt. Şi uite aşa a apărut conceptul de "evoluţie spirituală", adică dezvoltarea acelor aptitudini pozitive care sunt greu de vizualizat chiar şi mental. E posibil ca acesta să fie motivul pentru care existăm: ca să trăim nişte experienţe ce ne dau şansa să evoluăm.