Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimaţi acordul asupra folosirii acestora. Detalii
Sunt binele şi răul noţiuni absolute, concret definite, sau subiective, răul cuiva putând fi binele altcuiva?
întrebare pusă de Anamaria Popa pe 13 martie 2015
Ce este bine şi ce este rău - iată un paradox cu care s-a confruntat omenirea de-a lungul existenţei sale.
Categoria fundamentală a eticii, binele desemnează ceea ce este recomandabil sau dezirabil din punct de vedere al moralei sau aprecierea cu privire la atitudinea, faptele şi comportamentul omului.
Opusul binelui îl constituie răul, categorie ce desemnează tot ceea ce este obiect de dezaprobare, de blam, de oprobiu, tot ceea ce contravine normelor morale.
Pentru soldatul SS nimicirea a milioane de oameni în lagăre avea sens şi chiar escatologic. El credea că reprezintă Binele împotriva Răului. Se ştie ce era bine pentru nazism: arianismul pur iar restul încarnările răului.
În dualismul iranian, orice credincios care omoară o broască, un şarpe, un animal demonic contribuie la purificarea lumii şi la triumful Binelui.
Un punct de vedere susţine că binele şi răul nu apreciază fapta, actul în sine, ci moralitatea individului care, prin faptă se obiectivează.
Tradiţia filozofică şi cea religioasă consideră însă, că binele suprem, Dumnezeu este reperul moral fundamental.
Binele şi răul sunt coexistente în om ca potenţialitate depinde de mediul educaţional moral ca omul să prefere binele autentic.
În confruntarea inevitabilă dintre bine şi rău există două posibilităţi: fie învinge binele (nu definitiv, ci ca tendinţă) şi atunci asistăm la progres moral, fie învinge răul (nu definitiv, ci ca tendinţă) şi atunci regresul moral este evident. Stă în puterea oamenilor de a alege calea, fie că sunt dotaţi de la natură cu libertatea de alegere, fie că sunt înzestraţi de Dumnezeu cu liberul albitru, încă de la păcatul original.
Progresul moral este rezultatul unei anumite atitudini morale, teoretice şi practice în faţa vieţii. O atitudine care include termenii de încredere, aspiraţie, optimism, realism, ideal, înălţime spirituală. O atitudine care este produsul asumării conştiente, la nivelul individual şi colectiv a sensului vieţii.
răspuns dat de monica pe 23 aprilie 2015
Comentarii personale | |
---|---|
monica a spus pe 23 aprilie 2015 | Omul oricărui moment istoric trecut sau viitor, a fost este şi va fi inevitabil undeva şi cumva ignorant, nu va poseda în dimensiunea auto subiectivantă momentană mijloacele practice sau formale prin care poate anticipa toate stările naturale, toate variantele sale personalizante viitoare. Nici un om nu poate aprecia toate efectele bune sau rele ale unei fapte, nici un om normal intelectiv şi afectiv nu îşi poate controla atractorii şi repulsorii senzuali şi emotivi, niu îşi poate stăpâni impulsurile emotivante care îl îndreaptă către o acţiune bună sau rea fără a se desprinde ireversibil de fiinţa sa. |