Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimaţi acordul asupra folosirii acestora. Detalii

Ce film te-a învăţat ceva despre viaţă şi ce anume?

întrebare pusă de Lucian Velea pe 27 martie 2015, dar alţi utilizatori sunt interesaţi de răspuns, cel mai recent Lucian Velea pe 27 martie 2015

O floare şi doi grădinari - 1969. (Film vizionat în copilărie.) Dacă îţi stă în putinţă să decizi pentru altul (chiar dacă e copilul tău care a crescut şi e adult!)... mai bine n-o face. Când vrei să ajuţi şi minţi pe cei dragi pentru asta, există întotdeauna un risc de a face mai mult rău decât bine. De atunci, din copilărie, am cerut mereu adevărul şi am preferat să-l spun (cu binişorul) în locul minciunii, cosmetizărilor de tot felul care ne îndulcesc viaţa şi ne amăgesc orgoliile! Cu atât mai mult, în momentele de decizie, momentele de răscruce, informarea e vitală şi e mai bine să ştii şi să nu bagi capul în nisip! Iar pentru alţii să nu decizi. O povaţă e mai bună decât minciuna în numele binelui. Politica de a amăgi copilul pentru a-I fi şi a-ţi fi bine este foarte nocivă.

răspuns dat de Daniela Zaharia pe 27 martie 2015

Comentarii personale
Daniela Zaharia a spus pe 27 martie 2015	Filmul l-am vizionat în copilărie, la Constanţa, la grădină. Eram mică. Am mers cu verii mei şi cu unchiul meu (acum decedat). După vizionare, îmi amintesc că era magic. Ne plimbam pe sub castani, la amurg, profund impresionaţi de film. Îmi aduc aminte de glasul unchiului Dan, care ne explica totul, pe îndelete. L-am bombardat literalmente cu întrebări. Eram foarte tulburaţi. Imaginea-amintire a acestei plimbări magice, pe sub castani la amurg este un exemplu de ceea ce în psihanaliză numim imagine-ecran. O amintire frumoasă, magică... O imagine ecran care se aşterne peste dureri sau amintiri traumatizante. Ca un pansament sau balsam pe termen lung. Sunt anumite vulnerabilităţi ale persoanei învăluite în astfel de filtre psihice!

Comentarii personale

Daniela Zaharia a spus pe 27 martie 2015

Filmul l-am vizionat în copilărie, la Constanţa, la grădină. Eram mică. Am mers cu verii mei şi cu unchiul meu (acum decedat). După vizionare, îmi amintesc că era magic. Ne plimbam pe sub castani, la amurg, profund impresionaţi de film. Îmi aduc aminte de glasul unchiului Dan, care ne explica totul, pe îndelete. L-am bombardat literalmente cu întrebări. Eram foarte tulburaţi. Imaginea-amintire a acestei plimbări magice, pe sub castani la amurg este un exemplu de ceea ce în psihanaliză numim imagine-ecran. O amintire frumoasă, magică... O imagine ecran care se aşterne peste dureri sau amintiri traumatizante. Ca un pansament sau balsam pe termen lung. Sunt anumite vulnerabilităţi ale persoanei învăluite în astfel de filtre psihice!