Este etic ca jurnalele unei personalităţi să fie publicate după moarte, dacă nu şi-a exprimat vreo dorinţă în acest sens?

Jurnalele, de cele mai multe ori, sunt creuzetele operelor publicate. Excepţie fac cele care sunt gândite şi elaborate ca atare. Nu cred că este etic, mai ales dacă ele pot aduce prejudicii de orice fel altor persoane care sunt în viaţă şi la care fac referire. Jurnalele, dacă sunt intime şi nu au fost făcute publice de autor, sunt confesive şi intră sub incidenţa tainei spovedaniei. Părerea mea este că ele, în funcţie de valoarea scriitorului, trebuie arhivate, păstrate şi consultate cu discernământ.