Dacă în domeniul credinţei există mai multe curente religioase, există mai multe curente distincte şi în ateism?

Da.

În lucrarea sa “Despre criză în lumina Teoriei Succesiunii coexistente”, Ilie Bădescu (rezumând concepţia Academicianului Tudorel Postolache) formulează ceea ce domnia sa numeşte “Scurt istoric al parareligiilor occidentale”. Dar ce sunt parareligiile?

Se numesc parareligii acele culte parareligioase create de marele conglomerat pozitivist în aria occidentală ca substitute ale religiozităţii profunde. Pierderea lui Dumnezeu, negarea sa face ca nevoia de sacru să fie falsificată, recanalizându-I descărcarea în forme camuflate şi degradate (aşa cum observa Mircea Eliade).

Principalele parareligii occidentale, după Ilie Bădescu sunt următoarele:

Bisericile Saint-Simoniene
Supranumite şi “noul creştinism”, înlocuiesc păcatul originar cu… doctrina progresului originar! Acestea au misionari care propovăduiesc un “evanghelism social”. Saint-Simon este considerat profetul socialist. Tentat de cultul eului, atins de un delir de grandoare, acesta se vede pe sine drept descendent al lui Carol cel Mare.

Cultele revoluţionare ţintesc înlocuirea creştinismului împotriva căruia luptă. Acest curent mai este numit şi Noul Creştinism. Se implementează structuri numite Noile Biserici care au adepţi, iniţiaţi, neofiţi. În aceste biserici se oficiază chiar căsătorii, înmormântări în noul ritual. Acest curent se mai numeşte şi socialism evanghelic.

Teologia secularizată. Biserica descendenţei noologice a lui Fourriere
Fourrieriştii propovăduiesc un cult al Raţiunii. Ei conchid că planul divin este inteligibil în totalitate pe calea raţiunii. Ordinea divină nu este altceva decât armonie socială. Teologia se reduce la etică şi politică. Face parte dintre religiile civile, laice, pozitiviste. La vremea aceea, ea propunea chiar arderea pe rug a Bibliei.

Religiile pozitive, de la Saint-Simonism şi până la Philadelphism (A. Pacqueur) anunţă decesul creştinismului traditional şi propun cultul Raţiunii!

Parareligiile antichristice
Sunt constituite de curentul intelectualilor anticreştini. Proudon afirma că “Dumnezeu este rău! Trăiască infernul! Jos Dumnezeu!”

Tot aici se înscrie şi umanismul ateu al lui Bruno Bauer ş Feuerbach care conchid că omul este libertate şi raţiune.

Blanqui ilustrează aceeaşi evoluţie antiteistă şi antichristică. El adaugă la ateism şi antisemitismul considerând că vinovatul este capitalismul evreu! Blanquiştii vor forma baza ideologică a Comunei din Paris.

Marx formulează prima eshatologie imanentistă completă. Marxismul este un anticreştinism fundamental. George Yung afirma: “Marx îl va alunga cu siguranţă pe Dumnezeu din Cerul său şi tot el îl va judeca!” Se instituie ideea că omul nu va fi cu adevărat liber până nu-l va detrona pe Dumnezeu!

Se acredita într-o vreme ideea că romantismul ar fi cauza parareligiilor. Totuşi, romantismul se consideră astăzi ca o încercare de reinstaurare a sacrului după ce omul îl pierde pe Dumnezeu. Astăzi temele romantice sunt văzute ca încercări de reconciliere şi împăcare a sacrului cu profanul, a transcendenţei cu imanenţa. Leroy considera însă socialismul ca religie a colectivităţii (care pierde noţiunea de mântuire individuală) ca fiind cel mai puternic adversar al religiei transcendenţei. Sacrul deplasat de la Dumnezeu la Om este cauza. Alungat din lume, acesta se întoarce camuflat, degradat. (Vezi Mircea Eliade). Parareligiile înlocuiesc pe Dumnezeu cu Omul, Proletarul, Raţiunea, Egalitatea, Libertatea, Materia, Istoria, Evoluţia, Progresul.

Religia “maimuţărită”
Omul areligios consideră sacrul ca obstacol al libertăţii! (Ce libertate poate avea un rob!) Propune noi zei, idoli: Supraomul, Istoria, Raţiunea, Materia cărora le conferă puteri compatibile cu cele divine. Ilie Bădescu conchide că acestea sunt “forme hibride de magie măruntă şi religiozitate maimuţărită”.

Mircea Eliade sublinia: ”Omul areligios s-a dezvoltat plenar numai în societăţile moderne”. Avem istoria veche, tradiţională, religioasă şi istoria modernă - areligioasă.

Aici Bădescu încadrează:
a) Misticile politice (mişcări politice şi profetisme sociale). Astfel avem structura mitologică a comunismului (mitul viitorului de aur!) şi rolul izbăvitor al Proletariatului. (Să nu uităm mitul Omului nou, multilateral dezvoltat! Supraomul proletar.)
b) Mişcări antireligioase cum ar fi nudismul, mişcările pentru libertate sexuală absolută la care se văd urme ale nostalgiei după Paradis.
c) Scenariile iniţiatice de tipul psihanalizei.

Omul areligios, conchide Bădescu, se comportă religios, dar într-o formă degradată, camuflată şi deplasată.