Care este cel mai profund banc?

Bancul cu maestrul spiritual

A fost o dată un maestru spiritual care avea un fiu. Fiul a crescut mare şi i-a venit vremea să intre ucenic la tatăl său. Zis şi făcut. Numai că tatăl său l-a luat pe lângă sine la treburile gospodăreşti.

Fiul trântea şi bufnea de mânie: “Uite ce face tata! Îşi bate joc de mine!”

Într-o bună dimineaţă, când fiul era mai mânios ca niciodată... tatăl, care părea să nu observe mânia fiului, i se adresă foarte calm: “Te rog, fiule, adu-mi şI mie sula din cutia de scule. Am de dat o gaură.”

Fiul plecă bodogănind spre cutia de scule. La jumătatea drumului se opri stupefiat. Se întoarse şi mai mânios şi începu să ţipe la tatăl său că îşi bate joc de el, că l-a luat să-l muncească în loc să se ocupe de creşterea lui spirituală şi – în plus – îl mai şi trimite după o unealtă despre care el nu are de unde să ştie cum arată... şi asta fără să i-o descrie!

Tatăl, la fel de calm, îI dă replica:
“Dacă te-ai fi preocupat de creşterea ta spirituală şi nu de ura pe care mi-o porţi… ai fi avut mintea limpede... şi, având mintea limpede, ai fi văzut că în cutia de scule era o singură unealtă potrivită cu scopul de a da găuri! Şi nu aveam de ce să ţi-o descriu. Şi, văzând asta, ai fi înţeles prima lecţie spirituală: nu putem atinge un scop fără mijloacele potrivite, iar ele sunt înainte de orice în interiorul nostru şi pe urmă în jurul nostru. Iar tu, plin de ură cum eşti, nu ai uneltele potrivite înăuntru pentru creşterea spirituală!”