Care este caracteristica esenţială a unui mare om politic?

Să ne protejăm elitele!

Marele om politic nu se naște îmbrăcat cu această haină. Acesta nu îi este dată de nimeni și nu poate fi luată gratis sau prin forță. El și-o poate confecționa singur datorită materialului genetic din care este alcătuit, prin educație, prin studiu, dar mai ales prin percepția foarte dezvoltată despre realitate, percepție care și-o adâncește permanent. Marele om politic are ca ascendenți o familie cu un trecut, nepătat și integru, familie educată de-a lungul multor generații. Exista însă și excepții, dar foarte rare, când acesta se poate ridica, din săraci, dintre puturoși și alte categorii sociale. Comunismul a pornit după 1945 la drum numind în funcții importante în stat și administrație, analfabeți. Fenomenul se repetă. Comunismul a distrus în România elitele cu greu formate de-a lungul a multor generații. In dictionar și în percepția publică din România, funcție de educație, percepția este diferită. In dicționar între POLITIC/A și OM POLITIC este o contradicție evidentă și nocivă. Izvorul de drept al omului politic, ar trebui să fie cuvăntul, politic/politică! Cum de în România este permisă ca în dicționar să figureze ca politician cel care apără interesele sale personale sau de grup?

Un mare om politic este acela la care cunoștițele și concepțiile sale devansează cu mult realitatea momentului în care trăiește. Acel om va deveni mare politician datorită unor concepte, moderne, revoluționare, deschizatoare de noi drumuri, în organizarea, viața și nivelul de dezvoltare a societății. Acel om va avea strategii combative și novatoare imbatabile față de adeversarii săi. Acel om va reuși să fie și printre cei de jos și printre cei de sus. Acel om va construii temelii cu concepte noi privind organizarea statului și a instituțiilor sale. Acel om va pune chiar și viața sa în joc pentru idealul său politic.

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.

POLÍTICĂ, politici, s. f. 1. Activitate a puterii de stat în domeniul conducerii treburilor publice interne și externe; concepție care stă la baza acestei activități. Știința... a continuat zdrobirea lumii vechi, revoluționarea sau perfecționarea religiei, moralei, politicii, societății întregi. BĂLCESCU, O. II 9. (Urmat de determinări care arată natura, apartenența, sfera de activitate etc.) Războiul defensiv, socotindu-l ca o parte a strategiei sau a politicii războiului, s-a adus la cea mai mare perfecție de romîni. BĂLCESCU, O. I 27. 2. Atitudine și activitate (a unei persoane, a unui partid, a unui grup social etc.) în domeniul treburilor interne și externe. Nu se pricepe de loc în politică. GALACTION, O. I 92. Jurnalul acesta e prea dedat cu politica, ca să se poată serios ocupa de speculații filozofice. RUSSO, S. 65. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la viața publică. 3. (Învechit) Politețe, gentilețe, curtoazie. S-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească. CARAGIALE, O. I 91. Frumoasă politică... Bravo!... vă duceți și mă lăsați în mijlocul drumului, de vă aștept un ceas. ALECSANDRI, T. 1047. Chiar și politica cere să mergem să-l salutăm. PANN, P. V. III 60. ◊ Loc. adv. Cu politică = politicos, delicat. Măria-ta să le scrii pohtindu-i cu politică la scaunul domniei. ODOBESCU S. I 83. Duducile să-l poftească să șadă și să vorbească cu politică, pentru că nu-i un bucătar prost. KOGĂLNICEANU, S. 54. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-și ajunge scopul.

POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien.