De ce simbolul pentru inimă este cel binecunoscut, fără asemănare cu forma anatomică?

Combinaţia dintre forma inimii şi utilizarea ei în metafora inimii s-a dezvoltat la sfârşitul Evului Mediu, deşi forma a fost folosită în multe monumente şi texte epigrafice antice.

Există predecesori direcţi încă din secolul al XIII-lea şi al XIV-lea, dar simbolul familiar al inimiii reprezentând dragostea s-a dezvoltat începând din secolul al XV-lea şi a devenit popular în Europa pe parcursul celui de-al XVI-lea. Înainte de secolul al XIV-lea, forma inimii nu era asociată cu semnificaţia metaforei inimii.

Forma geometrică însăşi se găseşte în surse mult mai vechi, dar în astfel de cazuri nu reprezintă o inimă, ci anumite frunze cum ar fi cele de smochin în antichitate, iar în iconografie şi heraldică medievală frunzele de iederă şi de crin, de obicei.

Prima reprezentare cunoscută a unei inimi ca simbol al iubirii romantice datează din anii 1250 – în manuscrisul francez “Romanul perei” unde inima este simbolizata de o pară pe care îndrăgostitul o oferă iubitei sale, para fiind îndreptată cu vârful către iubită. In timp, in pictura si sculptura italiana acest simbol e folosit ca alegorie a filantropiei.

De-a lungul secolului al XIV-lea inima e reprezentata ca un con, cu vârful in sus. Spre sfârşitul secolului al XIV-lea inima este din ce în ce mai rar reprezentată cu vârul în sus. În secolul al XV-lea pe cărţile de joc inima apare numai cu vârful în jos.