Răspunsuri despre viaţă / pagina 7

După umila mea părere cel mai important şi mai impresionant, în acelaşi timp, este senzaţia de libertate reală!

Este foarte simplu: Dumnezeu ne-a creat pentru a se face cunoscut nouă că Tatăl Ceresc, şi mai ales, pentru a confirma că noi suntem Fii Lui, Creaţia Sa Supremă.

Cu cinci lei poţi salva o viaţă!

Râsul în viaţa omului certifică starea de sănătate fizică, psihică, mentală. Râsul este un certicat de garanţie, un semn al încrederii în divinitate.

În secolul XXI durata medie a vieţii este 75-80 ani. Durata medie a tinereţii este 18-30 ani. În alte secole, durata vieţii va creşte, dar copilăria, tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea vor rămâne în aceleaşi limite. Este posibil însă să crească starea sănătăţii fiecărui individ, dacă omenirea va înţelege să ducă un trai sănătos şi mai ales în pace, fără războaie şi fără crime. Asta este părerea mea.

Adevărata filosofie este contemplarea universului, de la un fir de praf până la cosmos, de la o simplă vietate până la Dumnezeu.

În ortodoxie, nu cred că este o dogmă care să spună dacă animalele vor învia în viaţa de apoi sau nu. Dar unii sfinţi, precum Serafim de Sarov sau Luca al Crimeii, considerau că şi ele vor învia. În Scriptură, la Isaia 11:6-7, scrie că în viaţa de apoi animalele vor trăi în pace unele cu altele, nu se vor mânca între; desigur, versetelor respective li se poate da o interpretare alegorică.

În cazuri excepţionale, precum posibilitatea ca mama să moară, avortul poate fi permis. Dar, în mod normal, nu ai dreptul să iei viaţa altuia. Argumentul "Fiecare persoană are dreptul să decidă singur asupra vieţii sale, a copiilor, a familiei şi a tot ceea ce îi aparţine" nu este un argument normal, pentru că dacă ar fi aşa, ar înseamna că omul are dreptul să-şi ucidă copilul şi după naştere. Avortul este interzis şi în ţări occidentale şi moderne: Irlanda; Polonia; Malta; Andorra; Monaco; o parte din Australia; o parte din SUA; Ulsterul (parte a Regatului Unit).

Tradiţia Bisericii nu consideră nici simpla blasfemie contra lui Dumnezeu cel mai mare păcat, deşi şi acest păcat este foarte grav. Cel mai mare păcat, care este o blasfemie contra Duhului Sfânt într-o formă mult mai gravă, este atunci când omul trăieşte fără a da cel mai mic semn de îndreptare. De asemenea, păcat foarte mare şi blasfemie contra Duhului Sfânt este lepădarea de creştinism, de Hristos, de Biserică, dar şi acesta poate fi iertat, dar mai greu, Biserica cerând ca omul să facă canon pentru el. Şi mai mare păcat este atunci când omul nu numai că se ucide pe sine, lepădând Biserica, pe Hristos, dar ucide şi alte suflete, făcându-le să lepede creştinismul. Este ucidere spirituală. Dar trebuie să facem diferenţa între a cădea într-un păcat obişnuit şi a cădea în apostazie, adică în lepădarea de creştinism. A cădea într-un păcat obişnuit înseamnă a fi leneş, mândru, minciunos, a avea relaţii sexuale nelegitime, a fura etc. A cădea în apostazie, cel mai mare păcat, înseamnă a refuza să mai crezi în Hristos, lepădându-L sau a lepăda Biserica pentru nişte culte eretice, precum iehoviştii sau alte secte. Acesta este cel mai mare păcat. Iar iehoviştii fac un păcat şi mai mare, pentru că îi smintesc şi pe alţii şi îi fac să lepede credinţa, ucigând suflete.

Fericirea absolută este Dumnezeu. Învăţătura creştină ne îndeamnă ca în viaţă să nu fim depedenţi prea mult de cele pământeşti şi să nu ne facem griji pământeşti, ci să lăsăm grijile în mâna Domnului şi să mulţumim Domnului atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele, venite peste noi, aşa cum a făcut personajul biblic Iov, căci nimic nu se face fără Dumnezeu. Cel care mulţumeşte pentru necazurile venite peste el, - de exemplu pentru că a fost nedreptăţit, ponegrit etc. - i se curăţă păcatele, spune Sfântul Ioan Gură Aur. Vă daţi seama că un om care gândeşte şi trăieşte astfel este mai fericit. [Tot textul...]